Politica de Retur

Pentru a va exercita dreptul de retragere trebuie sa ne informati cu privire la decizia dumneavoastra de a va retrage din prezentul contract, inregistrand o cerere de retur.

Potrivit articolului 9 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 34 din 12 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesionistii, aveți dreptul de a va retrage din contractele încheiate la distanță, fara a preciza motivele, în termen de 30 de zile de la data la care intrați dumneavoastră sau o parte terta, alta decat transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizica a produselor / a ultimului produs.

Dacă vă retrageți, vom rambursa orice suma pe care am primit-o de la dumneavoastra, inclusiv costurile livrării, cu excepția costurilor suplimentare determinate de faptul ca ați ales alta modalitate de livrare decat cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, nu mai tarziu de 30 zile de la data la care suntem informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeași modalitate de plata ca și cea folosită pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care v-ați exprimat acordul expres pentru o alta modalitate de rambursare; in orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursari.

Expediați produsele sau înmanați-le direct nouă la adresa Calea Văcărești  Nr 207 ,BL 85 B , Et 7 , Ap 27 , Sector 4. Bucuresti , fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în decurs de maximum 30 zile de la data la care ne-ați comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de expirarea perioadei de 30 de zile.

Returul produselor în termen de 30 de zile este gratuit.

Sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezulta din manipulari, altele decat cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării produselor.

Pentru returnarea produselor comercializate de Asociatia Elyamyn  ne puteți contacta telefonic la numărul +4 0753555533 sau la adresa de email office@elyamyn.org

 

Operatorii noștri vă vor oferi suport în alegerea modalității de returnare și vă vor oferi detaliile necesare cu privire la adresa de expediere a produselor, ambalare sau contactarea firmei de curierat.

 

EnglishRomanian